In unu tretu de mare de cristallu, suta unu chelu chi pius biaitu non bi nd’at, su Creadore at lassadu s’imprentada e a Sandalia nostra at dadu vida. Custa terra, dae su mare bessida, che Venere, dea incantadora, dae sa manu divina creadora, est bistada de ogni bellesa bestida.
Est una terra areste, formada dae montes, cucuros e baddes inue creschent fiores e frutures de ogni calidade, chi niunu boddit ca no est abitada. Bi paschent puru animales de cada zenia, liberos in sa campura illacanada, alligros che putzones in s’aera. Su mare la circundat e la ninnat, che pitzinnu in banzigu de ambaghe. Li faghet sentinella su nuraghe e, su murmutu lenu de sos rizolos, impare cun su cantigu de sas fozas de elighes e chercos, in buscos iscunfinados, carignados dae sas frinas, li sdispensat reposu e serenidade.
Est custa terra enigmatica e misteriosa, tosta, terra de silenziu, disabitada. Paret una terra senza mere.Non b’at rastiu de umana zenia. B’est solu sa natura bella, genuina incontaminada, chi Babbu Mannu l’at dadu po l’amare. In cust’incantu, chi non at s’uguale, sos animales, chena perunu istrobu, current e ischertiant alligros e cuntentos. Masones de bacas e bigros paschent impare a bamas de berbeghes chi, cun sos melidos issoro, parent giamande chie las guvernare. E sos puzones in bolu cantant durches melodias a chervos e sirbones. Una bella die, che ispantu, aparint in custa terra "sos umanos”.
Sos omines sunt bassitos, ant sa pedde iscura, sos
pilos nieddos e sos ojos allutos e abistos. Sas feminas puru sunt bassitas, cun pilos e ojos nieddos da’ sa mirada profunda, e sunt meda zeniosas.
Est su populu de sos Moros. Non s’ischit comente est naschìdu, ma b’est.
Est unu populu de paghe, chi amat sa terra chi l’acollit comente una mama e dae issa traet su sustentu po sa vida. No at nudda custu populu nou, ma a su matessi tempus possedit ogni bene chi Deus, in sa creazione, l’at lassadu. In custa terra, inue finzas sas rocas paret chi cherzant faeddare, custu populu inoghe naschidu, comente sos puzones at bisonzu de unu nidu. Sa perca est sa sua prima domo e los difendet dae cardu e fritu. Ateru perigulu non b’at ca finzas sos animales sunt masedos. Si nutrit de raighinas, erbas e frutures, impare cun pisches ch’abundant in sos rios chi, a murmutu current pasidos a mare. E de peta de carchi fiadu chi morit de betzesa, ca issu non de bochit, ca no connoschet sa violenzia erispetat sos cumpanzos de vida.
Custu populu, cumpostu dae pagas pessones, est mere de custa terra incantadora carignada, su die dae unu sole chi paret chi non morzat mai e su note illuminada dae luna e isteddos de su firmamentu, brillat che un'ascra de diamante.
Intantu su populu creschet. Si formant sas primas familias. Ognuna at sa perca sua ma vivent totu paris e s’azuant pari pari in sos trabaglios de mezoria de sa terra. Como, paris cun sos animales chi brincant dae roca in roca, si bient pitzinnos chi current e giogant cun issos che bonos cumpanzos.
Sos Moros sunt sempre alligros. Vivent in sa gioia, in paghe e amore. Chircant de si cumprendere a pare poninde in comunicazione sas mentes, e ognunu s’esaminat issu matessi po cumprender s’ateru. No ant occasiones de briga. Sunt cuntentos de su chi disponent, costoint su passadu, chircantsu benidore e si mezorant. Amant su cantu e su ballu e a sonu de pipiolu faghent festa cun nudda, ma cun cantos e ballos rendent grassias a chie lis at cuncessu custu bene mannu.
Fozas e peddes sunt sas bestes issoro, sempre uguales, senza colore. Las diant cherrer, invece, coloridas cun colores ch’esserent in armonia cu s’indole issoro. Tot’in una,che miraculu, mentres a chistionu, sezidos in terra a culu ladu, assaborant su calore de sos rajos de su primu sole de beranu, iscoberint chi sos colores los ant sas erbas chi lis manciat sa beste cando las pistant, si sezent o si bi corcant subra.
Cun apentu las seberant e tinghent sas peddes de sos colores chi preferint: ruju comente s’allegria, nieddu comente sasnotes de irgerru, biancu comente s’innossenzia de sos fidzigheddos e de issos matessi.
Sunt cuntentos de s’iscoberta e sos colores ch’impitant sunt espressione de sos sentimentos de semplicidade e de sa gioia ch’ant in coro. S’allegria est costante in custa comunidade semplice ma festajola,chi diventat ogni die pius numerosa.
Vivent totu impare in terras senza lacanas, senza mai unu murrunzu, e si trasmitint pari pari serenidade, paghe e armonia e gosant de s’importu mannu de su viver unidos,cun s’azudu in sas fadigas, po mezorare cun una betada de manu sas cundiziones de vida chi, cun s’andare de su tempus, sunt diventadas su modu de viver nostru, de oe.
Nois, duncas, semus parte de su populu de sos Moros chi operant e vivent serenos in custa terra nostra, perla diamantina in mesu mare, chi cun sa su bellesa sua, sas tradiziones, s’ospitalidade e s’allegria de sos abitadores atirat tzente de ogni parte e logu, po chi miret sas meravizas chi su populu Moros at ischidu annanghere, sighinde s’esempiu de Babbu Soberanu, a su chi Issu at creadu.
Pius de totu, custu populu incantadu, cantadore e balladore, cheret trasmitere a totu s’umanidade unu messagiu de paghe e de allegria chi durent eternas in totue. E isperat chi mai peruna nue oscuret s’orizonte luminosu de custa terra unica e rara, simile a una frichinida de paradisu.
Nois semus su populu de sos Moros
Ch’infiammat sos coros in totu su mundu
E dat allegria
Bestidu de costumenes de raros colores
Cun cantu de tenores e su ballu tundu